Bancul zilei

  O blonda care s-a saturat sa rada toata lumea de ea se vopseste bruneta, isi schimba numele si pleaca din oras. Pe drum vede un cioban cu o turma de oi. Ce se gandeste ea: - toata viata lumea a facut misto de mine, ia sa fac si eu misto de alti, ca acum nu mai sunt blonda si nu ma stie nimeni. Zis si facut. Coboara din masina si se duce la cioban. - Bade, daca-ti spun asa dintr-o privire cate oi ai in turma, imi dai o oaie? - Da, fata tati. Blonda se uita de jur imprejur si spune: - 201 - Da fata tati, intelegerea-i intelegere, alegeti o oaie si a ta sa fie. Zis si facut. Blonda vesela se urca in masina, cand sa plece ii bate ciobanul in geam: - Fata tati, daca-ti spun ce culoare naturala are parul tau, imi dai cainele inapoi? Retete culinare romanesti traditionale sau retete din bucataria internationala   POATE TE INTERESEAZA SI Cum a decurs proba unui concurs de angajare Ce model de pantofi ai nevoie cand... Trei ardelence discuta despre sotii lor Ce concluzie au tras satenii Intra

  Intr-o zi Scufita Rosie se ducea la bunicuta. Deodata apare de dupa un tufis capul unui lup. Scufita Rosie il intreaba: - Lupule, de ce ai urechile atat de mari? - Ca sa aud mai bine. - Lupule, dar de ce ai gura asa de mare? - Ca sa mananc mai bine. - Dar lupule, ochii de ce ii ai asa de mari? Lupul se uita disperat in stanga si in dreapta si raspunde: - Taci fa din gura, nu vezi ca ma cac? Retete culinare romanesti traditionale sau retete din bucataria internationala

  Deprimat, intr-o zi, se face iepurele manga, pune mana pe cutit si se duce la casa elefantului. Acolo, in fata, se juca elefantelul-pui cu trompa in nisip. Asta se rasteste la el: Bai nenorocitule, cheama-l ma pe tactu' ca bag sisu'-n tine!. - Nene, stii, eu.... - Gura ba, fir-al neamu' vostru-al dracu! Cheama-l pe tactu' ca-ti iau gatu'! Elefantelu' incepe sa planga: Mamaaaa.... Iese elefantoaica: Ce e puiule?. Iepurele: Bai parazitii dracu' ia chemati-l pe elefant sa ne rafuim! Repede, mama voastra de urati!. Iese si elefantu' cu ziarul in mana: Ce e draga, ce se intampla?. Aha, nemernicilor, ati iesit cu toti, luava-si trompele!. Elefantu': Da ce e iepurasule?. Gura ba! Ia aliniati-va la perete ca va eviscerez pe toti!. Astia, speriati, se aliniaza (copilu' plange). Iepurasu': Mamaaa, da ce grasi sunteti!!  ➡️ Abonează - te  și apăsă Clopoțelul pentru a fi la  curent  cu  cele mai noi  rețete!  YouTube sau Facebook ➡️➡️➡️BANCUL URMATO

 Poveste, poveste, cuvânt de poveste, în astă sară la noi soseşte pe un pai de secară, să te ţin de vorbă ‘n astă sară.         Era un om – aşa era el de cu putere că, să iertaţi de cuvântul cel prost, câţi copii se năştea el îi boteza, câţi flăcăi se ‘nsura el îi cununa. Ş-avea o fată ş-un băiet. Fata aşa era de frumoasă de la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Toţi împăraţii din lume au cerut-o, dar nici vrea să se ducă, nici tată-său nu vrea s-o dea. Pe acea vreme îmbla Sf. Petrea şi D-zeu pe pământ. Fiindcă făcuse minuni, în urmă umbla şi necuratul – cruce de aur în casă. Ajungând la omul cela zice:         – Omule, De ce nu vrei să măriţi fata? o ‘ntrebat Sf. Petrea.         – Nu vrea fata să meargă şi nu găsesc om potrivit după dânsa.         – Zi, omule, că eu ţi-oi găsi unu.         Necuratul au auzit asta. Ş-aşa au făcut un vânt ş-au purces fata grea. Acu auzind satul, au început a pierde cinstea ce-o avea omul acela, şi ‘ntâi în sat.         O ‘nceput să se mire omul, din

  În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi suferinţe – împărat, ce-n viaţa lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soţiei lui tinere, nici la poveştile bătrâne şi glumeţe a ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. Se simţea slab, se simţea murind şi n-avea cui să lese moştenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără – pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat, – tri

         Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:        – Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.         – Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.         Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:         – Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.         Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către

        A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;         De când se scria musca pe părete,         Mai mincinos cine nu crede.         A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unc