Treceți la conținutul principal

Capra cu trei iezi II de Ion Creangă

 


       – A! ghidi! ghidi! ghiduşi ce eşti! Aici mi-ai fost? Ia vină-ncoace la nănăşelul, să te pupe el! Apoi ridică cherşinul binişor, înşfăcă iedul de urechi şi-l flocăieşte şi-l jumuleşte şi pe-acela de-i merg petecele! Vorba ceea: "Că toată paserea pe limba ei piere".


        Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi păreţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.


        – Drăguţii mei frăţiori! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat! şi biata mamă nu ştie de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei!


        Şi boceşte el şi boceşte până îl apucă leşin! Dar ce era să le facă? Vina nu era a lui, ce au căutat pe nas le-a dat.


        Când jălea el aşa, iacă şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjind, în fereşti.


        – Dragii mămucuţei, dragi! Cum aşteaptă ei cu bucurie şi-mi râd înainte când mă văd!


                                Băieţii mamei, băieţi,


                                Frumuşei şi cucuieţi!

        Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. şi ce era nu era a bine! Ea însă tot merge pân’ la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală… şi cum ajunge, şi începe


                                Trei iezi cucuieţi


                                Uşa mamei descuieţi!


                                Că mama v-aduce vouă:


                                Frunze-n buze,


                                Lapte-n ţâţe,


                                Drob de sare


                                În spinare,


                                Mălăieş


                                În călcăieş


                                Smoc de flori


                                Pe subsuori.


        Atunci iedul mezin, care acum era şi cel dintâi şi cel de pe urmă, sare iute şi-i deschide uşa. Apoi s-aruncă în braţele mâne-sa şi cu lacrimi de sânge începe a-i spune:


        – Mămucă, mămucă, uite ce am păţit noi! Mare foc şi potop au căzut pe capul nostru!


        Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima şi rămâne încremenită! Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, şi-a mai venit puţin în fire ş-a întrebat:


        – Da’ ce-a fost aici, copile?


        – Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus dumneata de-acasă, n-a trecut tocmai mult şi iacă cineva s-aude bătând la uşă şi spunând:


                                Trei iezi cucuieţi,


                                Mamei uşa descuieţi…


        – Şi?


        – Şi frate-meu cel mare, nătâng şi neastâmpărat cum îl ştii, fuga la uşă să deschidă.


        – Ş-atunci?


        – Atunci, eu m-am vârât iute în horn, şi frate-meu cel mijlociu în cherşin, iar cel mare, după cum îţi spun, se dă cu nepăsare după uşă şi trage zăvorul!


        – Ş-atunci?


        – Atunci, grozăvie mare! Nănaşul nostru şi prietenul dumitale, cumătrul lup, se şi arată în prag!


        – Cine? Cumătrul meu? El? Care s-a jurat pe părul său că nu mi-a spărie copilaşii niciodată?


        – Apoi da, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spărieţi!


        – Ei las’, că l-oiu învăţa eu! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană şi c-o casă de copii, apoi trebuie să-şi bată joc de casa mea? Şi pe voi să vă puie la pastramă? Nici o faptă fără plată… Ticălosul şi mangositul! Încă se rânjea la mine câteodată şi-mi făcea cu măseaua… Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ţi-ai pus boii în plug? Apoi, ţine minte că ai să-i scoţi fără coarne!

        – Of, mămucă, of! Mai bine taci şi lasă-l în plata lui Dumnezeu! Că ştii că este o vorbă: "Nici pe dracul să-l vezi, da’ nici cruce să-ţi faci!"



        – Ba nu, dragul mamei! "Că până la Dumnezeu, sfinţii îţi ieu sufletul." ş-apoi ţine tu minte, copile, ce-ţi spun eu: că de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi las’! Numai tu, să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.


        Şi de-atunci căuta şi ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. Se pune ea şi stă în cumpene, cum să dreagă şi ce să-i facă?


        "Aha! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci! că i-oiu face eu cumătrului una de ş-a muşca labele!"


        Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei.


        – La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip! Ia, de-acu să-ncepe fapta: Hai la treabă, cumătriţă, că lupul ţi-a dat de lucru!"


        Şi aşa zicând, pune poalele-n brâu, îşi suflecă mânicele, aţâţă focul şi s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic şi cu lemne putregăioase ca să ardă focul mocnit. După asta aşază o leaşă de nuiele numai întinată şi nişte frunzări peste dânsa: peste frunzări toarnă ţărână şi peste ţărână aşterne o rogojină. Apoi face un scăuieş de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fearbă şi se duce prin pădure să caute pe cumătru-său şi să-l poftească la praznic. Merge ea cât merge prin codru, până ce dă pe-o prăpastie grozavă şi întunecoasă şi pe-o tihăraie dă peste lup.


        – Bună vreme, cumătro! Da’ ce vânt te-a abătut pe-aici?


        – Bună să-ţi fie inima, cumătre, cum ţi-i căutătura… apoi da, nu ştii dumneata că nevoia te duce pe unde nu ţi-i voia? Ia, nu ştiu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea, că ştiu că mi-a făcut-o bună!


        – Ca ce fel, cumătriţă dragă?


        – Ia, a găsit iezii singurei, i-a ucis şi i-a crâmpoţit, de le-am plâns de milă! Numai văduvă să nu mai fie cineva!


        – Da’ nu mai spune, cumătră!


        – Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, că totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul, şi datoria ne face să le căutam de suflet. De aceea am făcut şi eu un praznic, după puterea mea, şi am găsit de cuviinţă să te poftesc şi pe d-ta, cumătre; ca să mă mai mângâi…


        – Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nuntă.


        – Te cred, cumătre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.


        Apoi capra porneşte înainte plângând, şi lupul după dânsa, prefăcându-se că plânge.


        – Doamne, cumătre, Doamne! zise capra suspinând. De ce ţi-e mai drag în lume, de-aceea n-ai parte…


        – Apoi da, cumătră, când ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Nu-ţi mai face şi dumneata atâta inimă rea, că odată avem să mergem cu toţii acolo.


        – Aşa este, cumătre, nu-i vorba. Dar sărmanii găgălici, de cruzi s-au mai dus!


        – Apoi da, cumătră; se vede că şi lui Dumnezeu îi plac tot puişori de cei mai tineri.


        – Apoi, dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce ţi-ar fi? D-apoi aşa?


        – Doamne, cumătră, Doamne! Oiu face şi eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat pe la dumneata pe acasă? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am întâlnit odată prin zmeuriş; şi mi-a spus că dacă-i vrea dumneata să-i dai un băiet, să-l înveţe cojocăria.

        Şi din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pân-acasă la cumătră!


        – Ia poftim, cumătre, zise ea luând scăuieşul şi punându-l deasupra groapei cu pricina, şezi cole şi să ospătezi oleacă din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!


        Răstoarnă apoi sarmalele în strachină şi i le pune dinainte.


        Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpav; şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.


        – Dumnezeu să ierte pe cei răposaţi, cumătră, că bune sarmale ai mai făcut!


        – Şi cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic, căci scăuieşul de ceară s-a topit, şi leaşa de pe groapă nu era bine sprijinită: nici mai bine, nici mai rău, ca pentru cumătru.


        – Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat! Cu capra ţi-ai pus în cârd? Capra ţi-a venit de hac!


        – Văleu, cumătră, tălpele mele! Mă rog, scoate-mă că-mi arde inima-n mine!


        – Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine fripţi; ştii, cole, să treacă focul printr-înşii.


        – Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa!


        – Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun! De-abie i-a mai trece băietului istuia de spărieţ, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. Ţi-aduci aminte, dihanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-ai jurat pe părul tău? şi bine mi-ai mâncat iezişorii!


        – Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoate-mă, şi nu-ţi mai face atâta osândă cu mine!


        – Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dînioare cu cuvinte din scriptură!


        După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-l omorâră de tot. Şi aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da’ şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie.


        Şi auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-au mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghiu şi unde nu s-au aşternut pe mâncate şi pe băute, veselindu-se împreună…


        Şi eram şi eu acolo de faţă, şi-ndată după aceea am încălecat iute pe-o şea, ş-am venit de v-am spus povestea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată; şi unde n-am mai încălecat pe-o capşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!

Comentarii

POATE TE INTERESEAZA

Dilema lui Itic

Copilul Itic, care avea tata evreu si mama tiganca, s-a dus intr-o zi la tatal sau si l-a intrebat: ➡️➡️➡️CASTIGA UN  Televizor LED curbat Smart Samsung, 123 cm ➡️➡️➡️DETALII➡️➡️➡️ AICI - Tata, eu ce sunt, evreu sau tigan? - Dar de ce intrebi, este chiar asa de important? - Da, tata, pentru ca Strul are o bicicleta noua...  Si acum nu stiu ce sa fac: sa i-o fur sau sa negociez cu el?  BANC BONUS; Intr-o noapte, pe la ora 2, vine Vasile la Ion si incepe sa bata de nebun la geam. Dupa vreo jumatate de ora iese Ion adormit si urla la el: "Cine-i?" Vasile : "Io, Vasile!" Ion : "Ce vrei ma, la ora asta?" Vasile : "Ioane, ai vopsea verde?" Ion : "Nu" Vasile : "Bine" si pleaca. Dupa vreo doua ore, cand tocmai atipise Ion, iar batai in geam. Iese Ion si mai nervos: "Cine-i?" raspuns : "Tot eu, Vasile" Ion : "Si acum ce mai vrei?" Vasile : "Ti-am adus vopsea verde" B

Planta banilor. Unde se amplaseaza in casa ca sa ai noroc la bani

  Planta  banilor . In feng shui-ul traditional, exista plante care sporesc energia abundentei si de aceea poarta numele de planta  banilor . Ea se asaza, de regula, in centrul bunastarii dintr-o casa, dar poate fi benefic si in alte zone ale casei. Cum alegi planta banilor Poti alege orice planta sanatoasa, vibranta ca planta a banilor, pentru ca energia aduce prosperitatea, nu denumirea. Fii sincer cu tine insuti si alegea planta care ti se potriveste cu adevarat, in functie de abilitatile tale de a o ingriji cum se cuvine. Daca ai tendinta de a “omori” plantele, atunci poate este mai bine sa te orientezi spre o planta banilor artificiala. Plantele suculente sau plantele tropicale pot fi o buna alegere intrucat n-au nevoie de o ingrijire speciala. Au nevoie de lumina din belsug si trebuie udate imediat ce pamantul s-a uscat. Daca zona bunastarii din casa ta nu este foarte bine luminata, alege varianta artificiala sau o planta care sa nu solicite foarte multa lumina. Cele mai des inta

Mai Ioane, zise nevasta-sa Maria, tu stii care e diferenta dintre plus si minus?

- Mai Ioane, zise nevasta-sa Maria, tu stii care e diferenta dintre plus si minus? ➡️ Abonează - te  și apăsă Clopoțelul pentru a fi la  curent  cu  cele mai noi  rețete!  YouTube sau Facebook - Nu... - O stii pe Lenuta, vecina noastra aia tanara si nurlie, cu care iti place tie sa flirtezi toata ziua? - Da, si?... - Ei, vezi tu, aia e in plus! - Aha... Dar, mai Marie, replica Ion, dar minusul care-i? - Asta ma Ioane, asta-i minusul tau, ca esti curvar! Abonează-te si vezi cele mai noi rețete culinare ale anului 2021 Ion urma sa se insoare si il intreaba Ion urma sa se insoare si il intreaba pe tac-su ce sa faca noaptea cu viitoarea nevasta. - Apai , fiule , o penetrezi si o fecundezi ca să rămână borțoasă și peste 9 luni va făta un puiuț ! Vezi ce simplu ! Peste 2 ani , văd ei ca Maria , nevasta lui Ion tot n-a rămas borțoasă si tatal lui Ion se hotareste sa ii asiste cand fac sex ca sa vada daca nu e ceva in neregula. Incepe Ion s-o penetreze pe Maria si tac-