Jupân vulpoi s-a fudulit odată, Poftind la masă pe cumătra barză. N-a fost o cină prea îmbelşugată, Că dumnealui făcea economie; O zeamă lungă, cu puţină varză, Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie. Zadarnic biata barză îşi încerca norocul, Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul; FII LA CURENT CU CELE MAI NOI RETETE CULINARE, AICI Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeală. Voind să răsplătească această păcăleală, La rându-i doamna barză, aşa, cam dup-o lună, Şi-a invitat vecinul la o gustare bună. Pe scumpa lui amică, nu poate s-o refuze! A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze. Apoi, cu pasul legănat, Spre casa berzei s-a-ndreptat, Lăudându-i marea bunătate Şi-aromitoarele bucate. Venea mireasmă dulce de carne la frigare, Tăiată-n bucăţele mărunte, o minune! (Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.) Dar barza, dinadins, Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune. Bucăţele de carne ea le scotea în cioc, Vulpoiul însă, tufă! nu izbutea deloc. Nici o fir